Auchan integrează în ofertă uleiuri de măsline ultrapremium în parteneriat cu Măslinescu

În continuarea acțiunilor de susținere a antreprenorilor locali, Auchan aduce în oferta a zece dintre hipermarketurile sale uleiuri de măsline ultrapremium, 100% naturale, de la Măslinescu, distribuitor de uleiuri de măsline premiate în România.

Cu produse de cea mai înaltă calitate, cu trasabilitate controlată de la livadă direct în farfurie, de la cei mai prestigioși producători din lume, uleiurile din gama Măslinescu sunt selectate îmreună cu cei doi somelieri certificați, Crina și Geo Dobre.

Cu ocazia lansării produselor Măslinescu în Auchan, marți, 30 iulie 2024, în magazinul Auchan din AFI Cotroceni, echipa Măslinescu formată din Crina și Geo Dobre au declarat că, în parteneriat cu Auchan, își propun să creeze o punte de legătură între consumatori și cei mai buni producători de ulei de măsline extravirgin din lume.

Cei doi somelieri și-au propus să învețe consumatorii să aleagă un ulei de măsline ultapremium – din categoria uleiurilor extravirgine și totodată cum să identifice calitatea unui astfel de produs.

În selecția de uleiuri spaniole găzduite de Auchan se numără pentru moment cele ale producătorului Casas de Hualdo: Picual, Arbequina sau Casistas (produs adresat copiilor), dar și renumitul Rincon De la Subbetica, pe care Crina și GeoDobre îl consideră cel mai premiat ulei de măsline din ultimii zece ani.

Una dintre recomandările antreprenorului Geo Dobre pentru consumatorii români este să achiziționeze cantități mici, pe care le pot consuma într-o lună, sau maximum în trei luni, deoarece odată ce ai desigilat sticla, oxigenul este unul dintre cei mai mari dușmani ai acestui produs, care îl face să se deterioreze.

Uleiurile de la Măslinescu provin doar de la producători care pot controla întreg procesul de producție, de la îngrijirea copacilor la presare, la îmbuteliere și depozitare, care culeg măslinele pe cât se poate manual, dețin o moară proprie și transportă măslinele în maximum câteva ore pentru a fi presate, asigurând astfel o calitate înaltă.

Pentru început, gama de uleiuri din portofoliul Măslinescu va putea fi găsită pe rafturile a 10 dintre hipermarketurile Auchan din țară, respectiv Auchan Cotroceni, Drumul Taberei și Berceni, în București, Auchan Timișoara Mall, Oradea, Craiova, Iași, Brașov Coresi, Iulius Cluj și Constanța Mall.

Parteneriatul cu Măslinescu și includerea uleiurilor de măsline ultrapremium în oferta de la raft reflectă eforturile Auchan de a îmbunătăți experiența de cumpărare și de a educa consumatorii în privința selecției produselor de calitate.

Articolul precedentSezamo garantează calitatea: 200% rambursare pentru clienții nemulțumiți
Articolul următorDove a lansat gelurile de duș Dove Advanced Care
Modern Buyer
Modern Buyer este un pionierat in zona produselor editoriale specializate, fiind prima platforma de informare destinata specialistilor in achizitii – buyeri si oameni de vanzari - din Romania.