19.4 C
București
duminică, septembrie 13, 2026
Acasă Retail & FMCG Noutati Primul magazin al companiei Grand Food Distribution s-a deschis astăzi în Afumaţi

Primul magazin al companiei Grand Food Distribution s-a deschis astăzi în Afumaţi

1039

Grand Food, companie de distribuție specializată în produse congelate, proaspete și ambientale dedicate segmentului de retail și HoReCa, a deschis primului său magazin propriu, sub brandul GoodMarket.

Noul supermarket GoodMarket, situat în comuna Afumați, județul Ilfov, dispune de o suprafață generoasă de 1.600 mp și oferă clienților o selecție de peste 8.000 de articole alimentare și non-alimentare. Proiectul a fost realizat în urma unei investiții de 1,7 milioane de euro, din care o parte semnificativă a fost alocată echipamentelor frigorifice moderne și altor tehnologii de ultimă generație, menite să asigure un standard ridicat de calitate și eficiență.

Am integrat în acest prim supermarket – și, implicit, în Grand Food, compania de distribuție fondată în urmă cu trei ani – întreaga noastră experiență acumulată în peste 27 de ani de colaborare cu furnizori internaționali de pe toate continentele. Având acces direct la producători consacrați din întreaga lume, ne-am propus să aducem în România produse autentice, de calitate superioară – de la pește și fructe de mare, la deserturi congelate, produse refrigerate și carne de vită provenită din Argentina, Brazilia sau Uruguay. Supermarketul deschis astăzi reprezintă spațiul ideal în care putem prezenta această diversitate, atât clienților finali, cât și partenerilor noștri din retail și HoReCa. GoodMarket este modul nostru de a ne diferenția – printr-o combinație între un sortiment spectaculos și prețuri accesibile, corecte. L-am conceput ca pe una dintre cele mai mari și complexe vitrine de produse convenience food congelate din retailul românesc, cu aproximativ 100 mp dedicați unor categorii strategice pentru noi: pește și fructe de mare marca OceanFish, gama deserturilor congelate precum faimosul desert japonez Mochi (mango, cocos, fistic etc.), sortimente variate de înghețată și înghețată-macaroon (Ucraina), torturi și înghețată Dubai, paste congelate, plăcinte, produse ready-to-cook, pizza, lasagna și multe altele. Pe lângă această selecție impresionantă de produse congelate, am introdus și o gamă variată de produse ambientale, provenite atât din portofoliul Grand Food, cât și din oferta unor furnizori români de renume. GoodMarket este, pentru noi, mai mult decât un magazin – este o viziune despre ce înseamnă retailul modern: eficient, bine gândit și apropiat de oameni. Nu a fost ușor deloc – ar fi păcat să spun altceva. Însă, având alături o echipă dinamică și extrem de profesionistă, am reușit să trecem peste toate provocările și să creăm ceva care ne reprezintă cu adevărat”, a declarat pentru Modern Buyer, Alesea Brînzilă, Co-Founder & CEO al Grand Food. 

Grand Food a fost fondată în urmă cu trei ani de frații Brînzilă, alături de acționarii companiei Ocean Fish – lider de piață în segmentul de pește și fructe de mare din România și Republica Moldova.

Mai jos galeria foto de la deschiderea magazinului:

 

Articolul precedentCross promotion între ţări. Actorii implicați: Mega Image și AB Vassilopoulos
Articolul următorDS Smith: Noi perspective asupra modului în care ambalajele inteligente pot reduce costurile livrării eCommerce
Maria Hurduc
Este Business Unit Manager al Modern Buyer inca de la lansarea brandului, in 2008. Are o experienta de peste 16 ani in presa scrisa, iar in ultimii 11 ani s-a specializat pe domeniile Retail, FCMG si Horeca. Este absolvent al Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara, specializarea Tehnologia Prelucrarii Produselor Alimentare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.