Acasă Retail & FMCG Actualitate Sezamo l-a numit pe Cristian Sălceanu în funcția de Country Manager pe...

Sezamo l-a numit pe Cristian Sălceanu în funcția de Country Manager pe România

156
Cristian Sălceanu este noul country manager al supermarketului Sezamo în România.
Cristian Sălceanu este noul country manager al supermarketului Sezamo în România.

Cristian Sălceanu, Country Manager Sezamo, se alătură echipei Sezamo după mai bine de patru ani petrecuți la Bolt, companie pe care a transformat-o în lider pe piață.

„În ultimele luni, Sezamo nu numai că m-a convins, ci a și demonstrat un angajament puternic de a oferi produse de top pentru cei care prețuiesc calitatea și timpul liber. Împreună ne propunem să le dovedim clienților noștri că pot accesa produse de înaltă calitate la prețuri competitive, fără a fi nevoie să părăsească confortul casei lor. Mă voi asigura că toți clienții noștri sunt încântați de experiența Sezamo”, a declarat Cristian Sălceanu, Country Manager al Sezamo.

„Am dedicat timp pentru identificarea unui lider local care va integra cu succes valorile grupului, cu o înțelegere deplină a pieței locale și care va conduce compania către noua sa etapă de dezvoltare. Prin analiza atentă a pieței, am identificat cea mai potrivită opțiune în persoana lui Cristian, căruia îi oferim tot suportul și know-how-ul grupului Rohlik”, a declarat Olin Novák, CEO Internațional Rohlik Group.

Sezamo este un real one-stop-shop de produse proaspete, o comandă la supermarketul online înlocuind până la opt drumuri în oraș, la farmacie, măcelărie, băcănie, patiserie, piață, pescărie, pet shop și magazin cu produse pentru diete speciale.

Sezamo este un supermarket online, parte din grupul european Rohlik, una dintre cele mai importante companii de e-grocery din Europa.

Deja activ în: Cehia (Rohlik.cz), Ungaria (Kifli.hu), Austria (Gurkerl.at) și Germania (Knuspr.de), Rohlik s-a lansat în România în 2022, sub brandul Sezamo.

Fiind o companie bazată pe tehnologie, Sezamo se angajează în favoarea durabilității, oferind clienților opțiuni ecologice și sprijinind furnizorii locali. Compania a obținut statutul de unicorn în 2021 și este în creștere rapidă, cu o cifră de afaceri la nivel de grup de aproape 600 de milioane de euro în 2022.

Articolul precedentPenny a atins pragul de 359 de magazine în România
Articolul următorAuchan, pregătit pentru SGR: Retailerul a colectat deja 32 de milioane de ambalaje la nivel național
Modern Buyer
Modern Buyer este un pionierat in zona produselor editoriale specializate, fiind prima platforma de informare destinata specialistilor in achizitii – buyeri si oameni de vanzari - din Romania.