Viitorul pentru peste si fructe de mare

Comerciantii care nu detin in magazinele lor un raion de peste proaspat, in sens traditional, au la dispozitie o noua solutie prin care sa asigure la raft o sortimentatie relativ similara. Este vorba despre tehnologia de ambalare Darfresh. Atractivitatea ei vine din faptul ca-i ajuta pe buyeri sa elimine cateva obstacole majore in administrarea sortimentatiei de peste proaspat si in atingerea obiectivelor privind cifra de afaceri. In Romania, tehnologia nu este aplicata la scara larga pentru pestele proaspat, neprocesat. De aceea, oferta este relativ limitata. L-am intrebat pe unicul furnizor din piata, Agroprest, despre avantajele tehnologiei, atat pentru achizitor, cat si pentru consumatorul final.
ino01Darfresh este o marca inregitrata Cryovac si consta intr-un film special care, printr-o depresiune de vacuum, se muleaza perfect pe produs, rezultatul fiind un pachet perfect. Cu noua tehnologie, compania Agroprest, ambaleaza atat sortimente din peste autohton (salau, somn, stiuca si crap), cat si peste si fructe de mare din import (somon, creveti, pastrav). Compania a intrat pe segmentul Darfresh in septembrie 2010, iar in prezent detine un portofoliu de peste 40 de produse. Produsele ambalate astfel sunt 100% naturale, indiferent daca este vorba despre peste proaspat, peste afumat, semipreparate din peste sau fructe de mare. „Nu avem concurenta pe segmentul darfresh, nu foloseste nimeni o astfel de tehnologie pe piata locala”, spune Alin Chitu, manager al Agroprest. Potrivit acestuia, noua tehnologie de ambalare ofera o serie de avantaje pentru buyeri, dar si pentru consumatori. „Buyerii se expun unor riscuri mult mici fata de cele pe care le presupune o masa de gheata, pentru ca tehnologia permite reducerea semnificativa a pierderilor. In acelasi timp, produsele necesita un spatiu de depozitare redus, nu au miros si le creste perioada de valabilitate, de la 7 la 10 zile”, adauga Chitu. Si avantajele consumatorului sunt multiple, afirma Chitu: produsele sunt usor si comod de transportat, ambalajul permite depozitarea alaturi de alte produse, fara nici un risc. De asemenea, toate produsele sunt usor de pregatit. Dar cum in orice business exista si dezavantaje, una dintre problemele cu care se confrunta compania pe segmentul darfresh este aceea ca nu poate garanta continuitatea de livrare a pestelui proaspat autohton in sezonul rece. „Nu putem garanta continuitate pentru pestele proaspat autohton, deoarece, in Romania, nu exista crescatorii de stiuca si salau si nici o tehnologie care sa permita pescuitul la copca, pe timp de iarna”, explica Chitu. Agroprest furnizeaza, pe langa segmentul darfresh, peste congelat si conserve din peste sub brandurile Pescarina si La cherhana. Din portofoliul companiei mai face parte si brandul Nordic Fish. Compania are ca puncte de lucru fabricile Ecofish si Danubiu din Jurilovca, fabrici preluate din insolventa si prin contract de management in octombrie 2009. Peste 50% din businessul companiei este facut cu retailul modern. In ceea ce priveste distributia si livrarea, compania are pentru fiecare judet un distribuitor local care poate livra de doua ori pe saptamana intreaga gama de produse. Pretul produselor din segmentul darfresh este cu pana la 30% mai mare decat pretul pestelui proaspat de la masa de gheata. Planuri de viitor Compania isi propune intrarea pe segmentul ready to eat si semnarea a doua noi contracte cu doi buyeri importanti de pe piata locala. „Extinderea pe segmentul ready to eat vizeaza lansarea unor noi produse din peste preparat sub mai multe forme, produse autohtone sau de import, la care sa putem garanta continuitatea”, sustine Chitu. Tot el precizeaza ca nu intentioneaza o extindere pe piata de Horeca, unde cererea de peste proaspat este mica si nu reprezinta o piata cu potential.

Articolul precedentBuyeri si adrenalina
Articolul următorMarcile proprii nemtesti si unguresti domina piata sucurilor necarbonate
Modern Buyer
Modern Buyer este un pionierat in zona produselor editoriale specializate, fiind prima platforma de informare destinata specialistilor in achizitii – buyeri si oameni de vanzari - din Romania.