Supermarketul online Sezamo, parte a „unicornului” ceh Rohlik, a colectat feedback de la clienți în mai multe etape de testare, într-o perioadă cumulată de șase luni, apoi a adăugat peste 2.500 de produse noi în ofertă. Printre acestea se numără atât articole de la producători locali, cât și produse de tip supermarket.
„Clienții noștri ne-au oferit feedback deosebit de util, care ne-a ajutat să îmbunătățim toate aspecte ale businessului nostru”, a declarat Tomáš Chadzivasilis, CEO Sezamo România.
Printre cererile clienților se numără interesul față de produse locale, în special: fructe, legume, carne și lactate, produse din categorii speciale, precum cele ECO, fără zahăr sau fără gluten, dar și branduri de larg consum.
„Suntem în căutare de producători locali. Cerința noastră este ca toate produsele să fie certificate. Ne ducem personal să vedem cum arată organizația producătorului”, a precizat Michael Kaiser, Director Comercial Sezamo România.
Sezamo a livrat în perioada de testare peste 25.000 de comenzi primite de la 8.000 de clienți și a dezvoltat sortimentația pe baza feedbackului primit de la aceștia.
„Ne bucură faptul că peste 8.000 de oameni au comandat în perioada de testare, dornici să încerce serviciile Sezamo”, a confirmat Radu Meteș, CMO Sezamo România.
Tot în baza feedbackului, compania a introdus pe lângă livrarea standard și un serviciu unic în România – intervale de livrare de 15 minute, a extins zona de livrare cu 20 de localități din județul Ilfov și a introdus o nouă categorie dedicată veganilor, care conține peste 300 de produse alternative la carne și lactate.
Intervalul de livrare de 15 minute a fost adoptat de peste 35% dintre clienți, care preferă să știe un moment mai clar al venirii curierului, astfel încât să economisească timp, în timp ce extinderea zonei de livrare a dus la acoperirea unui total de 85 de localități din județul Ilfov.
Una dintre ideile extrem de bine primite a fost introducerea în ofertă a pungii cu fructe și legume „Salvează-mă”, care include o selecție de diferite tipuri de fructe și legume, ce variază zilnic, în funcție de stocuri. Aceasta costă 11,99 lei, cântărește minimum 3 kg și conține produse aproape de data de expirare, cu mici imperfecțiuni sau foarte coapte, fără a fi însă deteriorate.
Sezamo oferă o selecție de peste 10.000 de produse proaspete direct de la fermieri autohtoni, alimente de la artizani locali, dar și cele mai populare branduri de tip supermarket, toate într-un singur loc, depășind oferta unui supermarket obișnuit.
Comanda este livrată în trei ore sau la ora programată, cu un serviciu unic în România – intervalul de livrare de 15 minute.
În plus, compania oferă garanția „Banii înapoi garantat” instant pentru eventualitatea în care clientul nu este mulțumit de un produs, fără întrebări suplimentare.
Toate produsele comandate sunt livrate către clienți din depozitul de 12.000 m2 situat în nordul Bucureștiului, care include spații de depozitare ambientală și unități cu temperatură controlată, care permit păstrarea produselor în condiții cât mai bune și reducerea costurile de energie.
Astfel, există spații dedicate lactatelor, fructelor și legumelor cu temperatură controlată între 4 și 12 grade; spații pentru produsele din carne și pește, care au temperaturi între 0 și 2 grade și camere speciale pentru produsele congelate. Există și o bucătărie de peste 350 mp, o zonă destinată ambalării produselor și echipată cu sisteme automatizate de preluare și sortare și peste 2.000 mp dedicați birourilor.
Sezamo este un supermarket online, parte din grupul european Rohlik, una dintre cele mai importante companii de e-grocery din Europa. Deja activ în: Cehia (Rohlik.cz), Ungaria (Kifli.hu), Austria (Gurkerl.at) și Germania (Knuspr.de).
Compania este dinamică și în creștere rapidă, obținând statutul de unicorn în 2021. Cifra de afaceri a grupului a depășit 500 de milioane EUR în 2021.