Comerciantii si furnizorii au primit titulatura de profesionisti. Ei sunt obligati sa negocieze cu buna credinta si sa mentina confidentialitatea informatiilor discutate la masa negocierilor. Pentru prima oara, acestea din urma au valoare juridica si, tot in premiera, lipsa de experienta a unuia dintre parteneri poate conduce la incetarea sau amendarea unui contract. Iata doar cateva dintre noutatile aduse de noul Cod Civil, descifrate de invitatul editiei, avocatul Stefan Botezatu, partener in compania Kinstellar.
La data de 1 octombrie a.c. a intrat in vigoare noul Cod Civil. In ce context a aparut acesta si ce surse de inspiratie au fost folosite pentru redactarea lui?
Codul Civil a fost de fapt initial publicat in Monitorul Oficial, in 2009. Nimeni nu a luat insa in serios proiectul pana in iunie 2011, cand a aparut legea de implementare ce amendeaza substantial proiectul din 2009. Necesitatea adoptarii unui nou cod civil a venit din ideea de a transpune practica din Vest in legislatia noastra. Au fost folosite ca surse de inspiratie codul din Quebec, dar si unele reglementari din codul civil german si din cel francez, fiind preluate acele prevederi care au fost considerate mai apropiate de mediul juridic si de afaceri din Romania. Modelul Quebec a fost ales pentru ca este un mix intre o legislatie continentala de inspiratie franceza si una anglo-saxona.
Comunitatea de afaceri a avut timp, din iunie pana in octombrie, sa isi adapteze cadrul contractual dupa care isi desfasoara activitatea?
Dupa cum stim ca functioneaza lucrurile in viata reala, raspunsul este nu, nu au avut timp. Proiectul a fost publicat pe 17 iunie a.c., la doua saptamani de la deschiderea oficiala a perioadei de vacanta. Asadar, in iulie si august, oamenii de afaceri ar fi trebuit sa studieze legislatia pentru ca in septembrie toate contractele sa fie revizuite, renegociate si lucrurile sa intre pe un fagas normal la 1 octombrie. Evident, ca nu s-a intamplat asa. Toata lumea a inceput sa constientizeze impactul modificarilor aduse de noul Cod Civil in prima parte a lunii septembrie, iar modificarile mentionate s-au operat efectiv din a doua jumatate a lunii. Acest proces continua si in prezent.
Din perspectiva buyerilor si a managerilor de vanzari, de ce este important acest nou Cod Civil?
Ambii parteneri de la masa negocierilor trebuie sa stie doua lucruri. In primul rand, ca in noul Cod Civil au aparut reguli noi cu privire la perioada precontractuala, adica la etapa de negociere de dinaintea semnarii efective a contractului. Pana la 1 octombrie 2011, nu era foarte clar daca puteai sa folosesti ca argument de interpretare a contractului unele discutii care au avut loc inainte de incheierea acestuia. In momentul de fata, se confera valoare juridica si perioadei precontractuale, iar acesta este un aspect important pentru buyeri si manageri de vanzari. A doua chestiune importanta se refera la perioada de dupa semnarea contractului.
Am auzit frecvent oameni de afaceri, si chiar colegi de breasla, spunand „am semnat contractul, abia astept sa-l arunc intr-un sertar, sa ne vedem de treaba, de afaceri”. De multe ori, litera sau clauzele contractului sunt aplicate in mod diferit fata de cele prevazute efectiv, si partile isi vad de treaba, deroga de la dispozitiile din contract, fara ca acesta sa fie formal modificat. Noul Cod Civil da valoare acestor practici statornicite pe langa contract. Sa va dau si un exemplu: in contract exista o dispozitie care cerea uneia din parti sa obtina o anumita aprobare la o anumita frecventa, insa partea responsabila nu a tinut cont de asta. Noul Cod stabileste foarte clar ca practicile statornicite intre parti pot fi si vor fi folosite in modul de interpretare a contractului. Nu ne vom mai putea permite comportamente care deroga fundamental de la contract, pentru ca intram intr-o zona de risc cu privire la cum va fi interpretat un astfel de comportament de catre instanta, in cazul in care apar probleme.
Sa ne oprim putin asupra perioadei precontractuale. Ce noutati relevante a adus noul Cod Civil?
Spre exemplu, a fost prevazuta expres, in noul Cod Civil, obligatia partilor de a negocia cu buna credinta. S-ar putea sa vi se para de la sine inteles ca atunci cand doi potentiali parteneri de afaceri se aseaza la masa discutiilor, ei trebuie sa negocieze cu buna credinta. In practica, se intampla adesea ca una dintre parti, din diverse motive, sa intre intr-o negociere fara intentia reala de a semna un contract. Termenul de buna credinta vizeaza tocmai prevenirea sau oferirea unui temei legal pentru actiuni care au ca obiect blocarea cu rea credinta a unui partener.
O continuare a negocierilor fara intentia de semnare intra in zona relei credinte. Mai mult, este reglementata expres raspunderea celui care negociaza fara intentia reala de a semna un contract, pentru prejudicii cauzate. Aceste prejudicii inglobeaza atat cheltuielile angajate in vederea negocierilor, cat si pierderea unei sanse de a obtine un avantaj. Cu alte cuvinte, daca una din parti poate demonstra ca a fost incurcata atat de tare cu negocierea respectiva incat a pierdut o alta sansa reala de castig, aceasta poate solicita ca despagubiri inclusiv profitul obtinut din acea sansa ratata. Inainte, acest fenomen era extrem de rar tocmai din cauza lipsei unor prevederi exprese, dar in momentul de fata ele sunt reglementate foarte clar.
Ce alte aspecte noi au aparut in etapa precontractuala?
O alta chestiune importanta este reglementarea unei obligatii de confidentialitate, care nu exista pana in momentul de fata. Te asezai la masa, discutai despre un nou posibil contract, o achizitie, o tranzactie interesanta etc., dar, in principiu, daca nu aveai un acord de confidentialitate semnat nu aveai si o obligatie in acest sens. Noul Cod Civil prevede o astfel de obligatie, chiar daca nu ai semnat un contract in prealabil.
Din pacate, de aici lipsesc, de pilda, detaliile cu privire la intinderea acestei obligatii. Prin urmare, este prudent ca asupra informatiilor pe care le afli in aceasta faza sa pastrezi confidentialitatea o anumita perioada de timp, indiferent daca ai semnat sau nu un acord in acest sens.
Din noul Cod Civil a disparut termenul de comerciant, fiind inlocuit cu cel de profesionist. Ce implicatii are acest lucru, in relatia furnizor-comerciant?
Nu este un impact practic foarte mare. Diferenta terminologica vine dintr-o disputa mai veche a juristilor, si anume daca dreptul privat trebuie sa fie unul singur, conceptie monista, sau daca poate fi impartit in doua mari categorii: drept comercial si drept civil. Pana la 1 octombrie a.c., in Romania exista aceasta conceptie dualista, drept comercial si drept civil, care a creat probleme in practica, mai ales in instanta, referitoare la calificarea unui litigiu, ca fiind comercial sau civil. Acum nu mai exista drept comercial si civil, ci drept privat. Pentru a nu deruta mediul juridic, s-a abandonat termenul de comerciant care era specific laturii de drept comercial, si s-a introdus notiunea de „profesionist”. Profesionistul reprezinta o categorie mai extinsa in care intra toti comerciantii, societatile comerciale, PFA-urile, avocatii si orice intreprindere organizata sistematic, fie ca urmareste sau nu obtinerea unui profit. Asadar, schimbarea termenului este fara impact in zona de retail. In general, contractele dintre furnizori si retaileri sunt contracte intre doua societati comerciale care, incepand de la 1 octombrie, se califica ca fiind contracte intre profesionisti.
Exista riscul ca termenul de profesionist sa conduca uneori la favorizarea partii mai slabe?
Da, exista. Ati atins un punct sensibil si de noutate in Codul Civil. De la 1 octombrie a.c. putem vorbi de o notiune noua, numita leziune, ca fiind aplicabila si raporturilor dintre societati comerciale. Ce este leziunea? Este situatia in care una dintre parti incheie un contract majoritar favorabil uneia dintre parti. Chestiunea este extrem de importanta in retail. Daca un contract este vadit favorabil unui retailer, exista riscul sau posibilitatea ca un furnizor cu mai putina experienta, sa se prevaleze de aceste dispozitii referitoare la leziuni. El poate spune ca acel contract a fost incheiat profitand de lipsa sa de exerienta in domeniu. Furnizorul poate solicita, chiar intr-un termen de un an de la incheierea contractului, fie adaptarea, fie anularea contractului pentru acest viciu.
Inainte de 1 octombrie a.c., o astfel de situatie nu putea conduce la adaptarea sau anularea contractului. Numai contractele incheiate cu minori puteau fi reanalizate. Acum, posibilitatea de a invoca leziunea se aplica nu numai relatiilor dintre persoane fizice major-minor, ci chiar si intre profesionisti. Noul Cod Civil precizeaza ca este un abuz sa inchei un contract vadit favorabil unei parti si stabileste concret si conditiile respective.
Cand diferenta de prestatie depaseste 50% din valoarea de la momentul incheierii contractului, in favoarea uneia dintre parti, sunt intrunite conditiile pentru ca cealalta parte sa invoce leziunea. Acest lucru poate fi evitat daca respectivul contract este amendat intr-o asemenea masura incat sa se previna aplicarea acestui articol.
Conjunctura economica actuala genereaza inca foarte multe blocaje financiare, imposibilitatea recuperarii creantelor s.a. Ce noutati aduce in acest sens legislatia actuala?
In noul Cod Civil sunt mai multe prevederi care tind sa reechilibreze balanta debitor-creditor in favoarea debitorilor. Daca acest lucru este bun sau rau, ramane de vazut. La un moment dat, in legislatia tarii a existat o perioada in care lucrurile au fost reglementate foarte mult in favoarea debitorilor si era aproape imposibil, ca si creditor, sa-ti recuperezi o creanta, oricat de mica, motiv pentru care foarte multi investitori au iesit din piata pentru ca era un cosmar sa-ti recuperezi o datorie in instanta.
Conceptul de leziune se aplica si in situatiile in care furnizorii sau retailerii nu-si pot onora unele angajamente din contract din cauza contextului economic sau de piata?
In astfel de situatii s-ar aplica mai putin ideea de leziune, ci un concept mai vechi, reintrodus explicit in legislatie, si anume impreviziunea. Este situatia in care circumstantele existente la momentul semnarii contractului s-au schimbat pe parcursul derularii acestuia. Ea poate fi invocata de ambele parti, daca nu este reglementata deja in contract. Aceasta prevedere nu se aplica insa la contractele incheiate inainte de 1 octombrie 2011. Notiunea de impreviziune exista in practica judecatoreasca, fiind invocata frecvent pe vremea blocajelor financiare din 2002, insa in general era respinsa in instanta, dar uneori acceptata in fata instantelor de arbitraj mai maleabile. Acum insa, este inclusa in noul Cod Civil, iar daca nu se prevad in contract anumite modalitati de reglementare a efectelor acestei clauze, atunci se aplica in completare. Se pune intrebarea: este intelept sa lasi legislatia in materie de impreviziune sa se aplice in completare? Eu consider ca nu, si ca trebuie sa faci o reglementare contractuala clara a impreviziunii.
Cred ca suntem destul departe ca nivel de intelegere si de conturare a ceea ce inseamna echitabil, rezonabil, oneros, excesiv de oneros s.a. Sunt concepte care in practica din Vest sunt foarte bine definite de o jurisprudenta, de o cazuistica care dureaza de zeci de ani. In Romania s-au importat aceste concepte, dar ele nu sunt clar conturate in cazuistica noastra. Sa va dau un exemplu. In Codul Civil se specifica: „instanta poate fie sa modifice contractul pentru a balansa intre parti in mod echitabil pierderile si beneficiile ce rezulta din schimbarea imprejurarilor, fie sa dispuna incetarea contractului in conditii pe cale tot instanta le decide, insa numai daca executarea contractului a devenit excesiv de oneroasa” s.a. Recomandarea noastra este ca aceste concepte sa fie conturate mai clar, prin clauze contractuale.
Ce alte articole din Codul Civil deschid posibilitatea unor interpretari?
In noul Cod Civil a fost introdusa o prevedere care mentioneaza imposibilitatea fortuita de executare. In limbaj simplu, este vorba despre situatia in care nu esti vinovat ca nu ti-ai executat o obligatie. Din pacate, noul Cod Civil, in loc sa restranga cazurile in care se poate invoca imposibilitatea fortuita, o extinde foarte mult. Pe langa forta majora si cazul fortuit, mai apare, de asemenea, mentiunea „in orice alte cazuri asimilate”. Aceasta completare lasa loc unor interpretari, mai ales in actualul context economic. Este recomandabil sa se restranga aceasta arie prin reglementari specifice, in contract. Nu este in interesul nimanui sa se poata iesi dintr-un contract oricand, prin invocarea unor evenimente asimilate fortei majore.
