Florin Rizea, Meda: „Am planificat investiţii de peste 30 de milioane de lei în următorii 3 ani”

Cu prilejul aniversării a 25 de ani de existenţă pe piaţă, compania Meda, unul dintre cei mai importanți producători de mezeluri din România, anunţă investiţii relevante pentru următorii ani.

„Meda a rămas relevantă și actuală, adaptându-se mereu la schimbările din piață. Acest lucru ne motivează să continuăm să investim în creștere și inovație, abordând cu încredere orice provocări și obstacole care se pot ivi pe parcurs pentru a rămâne prima opţiune pentru clienţii şi partenerii noştri”, declară Luchi Georgescu, fondatoarea Meda.

Ultimii trei ani au fost marcaţi de multe provocări – criza sanitară Covid, criza cauzată de războiul din Ucraina, inflaţie – dar compania a reuşit să-şi consolideze poziţia în piaţă.

Florin Rizea, Directorul General al companiei, anunţă priorităţile companiei pentru perioada următoare.

„Sunt trei ţinte principale în strategia noastră pe termen mediu şi lung: menţinerea calităţii superioare a produselor Meda, dezvoltarea ofertei către consumatori şi consolidarea imaginii de brand. Pentru a le atinge, am planificat în următorii 3 ani investiţii de peste 30 de milioane de lei doar în tehnologie, în utilaje din ce in ce mai performante, în automatizări şi soluţii sustenabile pe termen lung”, declară directorul general al companiei.

Reprezentanţii companiei Meda Prod 98, deţinătoarea brandului Meda, au declarat că producătorul este lider de piaţă în valoare pe segmentul crenvurştilor, în comerţul modern.
Crenvurștii din piept de pui sunt produsul fanion al companiei. Meda estimează că a vândut aproximativ 80.000 de tone de crenvurști în ultimii 25 de ani. Datorită investiţiilor din ultimii ani, au fost dezvoltate produse noi în segmentul salamurilor crud-uscate, dar s-a realizat şi o extindere a capacităţii de producţie în segmentul mezelurilor fiert afumate – salamuri, parizere, cârnaţi, şunci şi diverse specialităţi.

Meda are în prezent aproximativ 700 de angajați și are în plan extinderea capacității de producție și depozitare, precum și creșterea distribuției la nivel național. Fondată în 1998, compania a experimentat o creștere constantă în ultimii 25 de ani.

Articolul precedentChocolate Saga – un show dedicat ciocolatei la București
Articolul următorDeloitte: Legea 81/2022 limitează libertatea de negociere a producătorilor cu marile lanţuri de retail
Maria Hurduc
Este Business Unit Manager al Modern Buyer inca de la lansarea brandului, in 2008. Are o experienta de peste 16 ani in presa scrisa, iar in ultimii 11 ani s-a specializat pe domeniile Retail, FCMG si Horeca. Este absolvent al Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara, specializarea Tehnologia Prelucrarii Produselor Alimentare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.