City Grill a dezvoltat o divizie de produse ready to eat pentru retail. Primul partener strategic: LaDoiPași Extra

La aniversarea a 20 de ani de activitate împliniţi chiar anul acesta, în luna mai, grupul City Grill, unul dintre cei mai importanți jucători din industria ospitalității din România, a dezvoltat o divizie de produse ready to eat pentru retail. Extra Pofte City Grill este un centru de profit separat, integrat în grupul City Grill. Primul client strategic al companiei este LaDoiPași Extra. Spunem strategic pentru că proiectul s-a născut ca urmare a parteneriatului dintre City Grill și Metro, Extra Pofte City Grill fiind astfel un co branding cu formatul LaDoiPași Extra. 

„Este un proiect în dezvoltare, care merge foarte bine (…). Am început cu 5-6 produse și am tot dezvoltat oferta, iar acum am ajuns la 25 (august 2024, n.a.). Periodic testăm noi produse”, ne-a spus Mihaela Boşneag, Director de Operaţiuni Platforma City Grill. Aceasta a oferit un interviu în premieră pentru Modern Buyer, detaliind informații despre noua divizie și planurile de dezvoltare pe acest segment.

Autor: Adriana Popescu

Cum v-a venit ideea lansării acestei divizii de produse pentru retail? Este, iată, un nou segment de piață pentru grupul City Grill

În 2019, noi am deschis bucătăria centrală a grupului City Grill din nevoia de a avea un nivel de calitate şi un gust unitar pentru anumite produse și de a eficientiza activitatea în restaurante, iar asta ne va ajuta să asigurăm și un service mai rapid. Ne-am dat seama că anumite preparate care necesitau o manoperă mai mare precum ciorbele, sarmalele ș.a. trebuie să fie gătite într-un alt loc, respectiv într-un singur loc. Astfel, am deschis această unitate centrală de producție a întregului grup.

În tot acest timp, am văzut și oportunitatea de a dezvolta o categorie de produse Ready to Eat (și chiar Ready to Cook pe viitor) și am început ușor-ușor să dezvoltăm și această parte. Am cumpărat o mașină de ambalat pentru caserole, am dezvoltat oferta de produse ș.a. În timpul pandemiei, când toate restaurantele s-au închis, am lansat brandul City Grill Delivery care funcționează pe același sistem Ready to Eat – produse gătite în bucătărie, ambalate, livrate.

Dar în retail am intrat anul acesta. Din luna februarie, am început colaborarea cu LaDoiPași EXTRA, pentru magazinele situate în Bucureşti, lansând o gamă de produse în această rețea. Este un proiect care merge foarte bine, am început cu 5-6 produse și am tot dezvoltat altele, astfel că acum am ajuns la 25. Momentan, produsele noastre se găsesc în 26 de magazine de proximitate LaDoiPași EXTRA sub brandul Extra Pofte City Grill.

Care sunt principalele categorii de preparate?

În acest moment, în gama de produse, avem aperitive/gustări precum salata de vinete, salata de boef cu carne de pui, moutabal (salata de vinete libaneză), supe-creme la borcan (de legume, de roşii, de ţelină), feluri principale precum sarmalele, pilaful cu carne de pui, lasagne, precum și o gamă destul de largă de deserturi: mini prăjituri, cremșnit, tort de biscuiți, tort de ciocolată, plăcintă cu mere, plăcintă cu iaurt.

Așadar, sunt produse pe care le regăsim în diferite restaurante ale grupului City Grill, şi româneşti şi internaţionale (City Grill, Hanu Berarilor, Caru cu Bere, Pescăruș, Trattoria Buongiorno (n.a.))

Da, sunt produse pe care le regăsim și în restaurantele grupului. Aș vrea să menționez un aspect important: calitatea lor este identică cu cea a produselor din restaurante. Așadar, nu există diferențe de calitate între produsele servite în restaurante vs cele din retail. Gustul și modul de preparare sunt identice cu cele din restaurante. Toate preparatele sunt gătite în bucătăria centrală a grupului City Grill unde folosim materii prime/ingrediente similare.

Evident, pentru retail, produsele sunt ambalate în atmosferă controlată; astfel, termenul de garanție este cuprins între 7 și 14 zile (în funcție de preparat, de materiile prime folosite la acesta n.a.). Însă preparatele nu conțin conservanţi sau aditivi.

Care sunt cele mai bine vândute preparate, puteți face un top?

Depinde şi de sezon. Ele îşi schimbă clasamentul, ca să spun așa, în funcţie de sezon. De exemplu, acum (august) se vinde foarte bine salata de vinete, dar şi salata de boeuf cu pui deşi este vară. Toate deserturile merg foarte bine. Însă, în general, toate produsele se vând bine, nu există fluctuaţii foarte mari între vânzările lor. Sunt produse ale căror vânzări se mențin, de exemplu supele-creme se vând la fel de bine ca în primăvară. Sarmalele sunt foarte cerute în retail pentru că e dificil să te apuci să faci sarmale acasă.

Ce ne puteți spune depre preț, cum vă poziționați?

Din câte ştiu, din partea clientului nostru nu au fost comentarii legate de preţ. Produsele sunt ușor mai scumpe în comparație cu ce există acum în retail, dar consumatorii știu care este calitatea produselor noastre.

„Este un parteneriat cu magazinele LaDoiPași EXTRA, bazat pe respect şi pe dorinţa de a face un business de care ambii să fim mulţumiţi. Parteneriatul nostru este bazat şi pe respectul față de client – și noi, și partenerul nostru, urmărim calitatea produsului care ajunge la client”, Mihaela Boşneag, City Grill

 

Aveți în vedere dezvoltarea ofertei și prezența în alte formate de retail?

Suntem prezenți deocamdată în magazinele LaDoiPași Extra, gama fiind construit împreună cu partenerul nostru. Este un parteneriat cu o susținere reciprocă. Sigur, pe partea de produse, testăm, propunem lunar altele noi și vom diversifica oferta.

Ne puteți spune ce investiție a presupus lansarea diviziei de produse pentru retail și la ce cifră de afaceri ați ajuns? Estimați un profit pentru anul acesta?

Ce nu am spus este că, tot în cadrul acestei divizii, există și o linie de sandvișuri ambalate tot pentru LaDoiPași Extra. Investiția, practic, a constat în achiziționarea acestei linii de ambalare pentru sandvișuri și a unor mașini noi pentru distribuție (pentru că restul infrastructurii exista deja, respectiv bucătăria centrală cu tot ce însemna utilarea ei). Suma s-a ridicat la aproximativ 300.000 de euro.

Din punct de vedere al cifrei de afaceri, suntem sub pragul de 50 de mii de euro pe lună doar pentru categoria aceasta nouă, evident.

Pentru anul în curs nu țintim un profit, este bine să ne menținem la un break even și apoi să construim un business plan pntru a avea și profit.

 

 

 

 

 

 

Articolul precedentKaufland Card aniversează cinci ani
Articolul următorCaroli Foods Group lansează un nou produs în portofoliul brandului Sissi, Jambonul de Praga
Modern Buyer
Modern Buyer este un pionierat in zona produselor editoriale specializate, fiind prima platforma de informare destinata specialistilor in achizitii – buyeri si oameni de vanzari - din Romania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.