5 to go a înregistrat în primele trei luni ale anului o creștere a vânzărilor cu 48%, comparativ cu aceeași perioadă din 2023

Lanțul de cafenele 5 to go a înregistrat în primele trei luni ale anului o creștere a vânzărilor cu 48%, comparativ cu aceeași perioadă din 2023. În acest moment, rețeaua 5 to go cuprinde 120 de orașe din România, alte 35 urmând a fi incluse pe harta de dezvoltare, în acest an și numără 280 de antreprenori care duc mai departe valorile brandului și contribuie semnificativ la dezvoltarea masivă pe plan local, prin gestionarea cu succes a uneia sau a mai multor locații.

Până în decembrie 2024, este planificată deschiderea a în jur de 120 de noi cafenele 5 to go, precum și consolidarea prezenței pe piețele externe.

„Evoluția actuală a numărului de locații se încadrează în targetul propus pentru prima parte a anului, acesta este ritmul necesar pentru a atinge, sau chiar depăși, borna de 650 de cafenele deschise până în decembrie. În continuare ne vom consolida prezența în special în orașele mari din România, precum Cluj, Iași, Brașov, Suceava. Atât pe plan local, cât și în țările vecine, testăm piața, analizăm trendurile și ne adaptăm strategia de brand și poziționarea de preț, dacă este cazul, pentru a putea răspunde nevoilor specifice ale cumpărătorilor și a le oferi o experiență cât mai plăcută și apropiată de așteptările lor. Mă bucur că se va concretiza deschiderea primelor locații 5 to go din Bulgaria, este o realizare pe care o urmărim de ceva vreme, iar în Ungaria planul este să fim prezenți cu 10 cafenele până la finalul anului, dacă totul decurge conform așteptărilor”, a declarat Radu Savopol, cofondator 5 to go.

Totodată, dezvoltarea diviziei de retail este în parametrii propuși, cu noi produse în zona de snacking, în curs de lansare, acestea fiind adaptate cerințelor momentului în materie de nutriție și stil de viață, cu preț competitiv, design atrăgător și o calitate superioară a ingredientelor, completând perfect portofoliul actual.

5 to go este mai mare lanț de cafenele din Europa de Est, dar și cea mai accesată franciză din România. Radu Savopol și Lucian Bădilă sunt fondatorii 5 to go, cei care au adus pe piața HoReCa din România conceptul inovator de preț unic pentru toate produsele comercializate. Sub sloganul „Smile, there’s coffee!”, lanțul de cafenele oferă consumatorilor un spațiu cald și prietenos, unde cafeaua este actorul principal.

 

 

Articolul precedentAquila a bugetat investiții de 16,9 milioane de euro pentru reînnoirea flotei și a echipamentelor de depozit
Articolul următorVictor Bădescu, Client Business Partner, NielsenIQ este speaker în conferința Private Label & Convenience Food Innovation Show 2024
Modern Buyer
Modern Buyer este un pionierat in zona produselor editoriale specializate, fiind prima platforma de informare destinata specialistilor in achizitii – buyeri si oameni de vanzari - din Romania.