METRO accelerează investițiile pe segmentul de proximitate si propune un concept nou, LaDoiPași Extra

METRO România, cel mai mare wholesaler la nivel local, accelerează investițiile pe segmentul de proximitate, propunând un concept nou, LaDoiPași Extra. Acest format de magazin a fost conceput pentru deservirea comunităților urbane și peri-urbane, iar sub acest nu format au fost deschise deja 30 de magazine în București.

Noul format completează portofoliul METRO România pe segmentul retailului de proximitate, care include franciza LaDoiPași, care astăzi depășește 2400 de magazine.

LaDoiPași Extra este pasul firesc pe care METRO îl face pe baza experienței acumulate cu franciza La DoiPași. Este un format pe care încă îl testăm pentru a-i optimiza parametrii, dată fiind audiența diferită, exclusiv din mediul urban, însă am parcurs deja etape importante și avem convingerea că se conturează un proiect valoros pentru publicul-țintă. Abordarea strategică este și de a crea, prin LaDoiPași Extra, un liant între clienții noștri din HoReCa și segmentul de conveniență, prin integrarea unor soluții personalizate food-to-go și ready meals, care au devenit tot mai atractive pentru consumatorii finali”, a declarat Cristian Stoenică, Director de Franciză și membru al Consiliului de Administrație al METRO Convenience România, compania care operează LaDoiPași Extra.

Situate în zone urbane dense, magazinele LaDoiPași Extra au suprafețe cuprinse între 60 – 200 mp și propun o varietate extinsă de produse alimentare și non-alimentare, cu focus pe soluții tip ready-to-eat, ready-to-go, ready-to-cook.

Magazinele LaDoiPași Extra sunt formate moderne, organizate intuitiv, pentru a fi parcurse rapid, integrate digital cu infrastructura METRO, astfel încât procesele de aprovizionare și gestionare se derulează eficient, cu un efort minim din partea echipelor.

 

Articolul precedentCaroli Foods Group lansează un nou produs în portofoliul brandului Sissi, Jambonul de Praga
Articolul următorFondul de investiții care deține Dulcinella Europe estimează pentru acest an o cifră de afaceri de 5 milioane de euro, iar pentru 2025 un avans de 30%
Modern Buyer
Modern Buyer este un pionierat in zona produselor editoriale specializate, fiind prima platforma de informare destinata specialistilor in achizitii – buyeri si oameni de vanzari - din Romania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.