Retailului in 32 de tari europene: In Romania, comertul modern creste peste media europeana

0
331

GfK a derulat o analiza a scenei de retail european, cuprinzand cele mai recente evolutii si prognoze pentru 2017. Indicatorii de piata evaluati de GfK pentru un total de 32 de tari europene analizate sunt: puterea de cumparare, ponderea cheltuielilor populatiei in retail din cheltuielile totale, inflatia, profitabilitatea spatiilor comerciale. De asemenea, GfK ofera o prognoza asupra cifrei de afaceri aferente retailului din spatiile comerciale pentru 2017.

Reducerea somajului si o usoara crestere a veniturilor au avut un impact favorabil in multe domenii. In 2016, consumatorii din UE au avut un venit mediu de 16,153 € de persoana pentru consum, chirie, economii si contributii pentru pensii, o putere de cumparare nominala mai mare cu +0,7% fata de anul anterior. Este important de remarcat faptul ca diferentele de curs valutar au o influenta negativa, in special prin devalorizarea lirei sterline britanice. Tarile din Europa Centrala si de Est au avut cele mai mari rate de crestere. Chiar daca in crestere, puterea de cumparare in România este printre cele mai mici din Europa. Situatia este asemanatoare celei din Ucraina, Bulgaria, Serbia, Bosnia – Hertegovina, Macedonia, Albania si, partial, Turcia. Regiunile tarii unde puterea de cumparare inregistreaza un mic salt fata de restul tarii sunt: Bucuresti si judetele Cluj, Timis, Arad, Alba, Sibiu, Brasov, Prahova, Arges.

Prognoza cifrei de afaceri aferente retailului din spatiile comerciale pentru 2017: Crestere economica robusta pentru tarile UE GfK estimeaza o crestere de 1,5% a afacerilor din retail. Daca excludem Marea Britanie, cifra ajunge la peste 2%. Tarile campioane de anul trecut sunt in prim-plan si in 2017. In special Romania (aproape 10%) si Ungaria (in jur de 6%) au rate de crestere dinamice. GfK estimeaza o crestere intre 4 si 5,5% pentru Croatia, Bulgaria si tarile baltice, iar in Polonia putin peste 5%, gratie aprecierii zlotului polonez, precum si cresterii veniturilor si a preturilor. Dupa un declin de doi ani, retailerii din Grecia pot respira usurati datorita unei cresteri de un procent prognozat pentru 2017.

Ponderea cheltuielilor populatiei in retail din cheltuielile totale: Cresterea puterii de cumparare se reflecta doar partial

Tendinta de declin a ponderii cheltuielilor populatiei Europei in retail a continuat si in 2016. Cifrele arata ca aceasta cota este de 31% in 2016 fata de 31,4% anul precedent. Europenii investesc o pondere din ce în ce mai mare din venitul lor in sanatate, gastronomie si intretinere.

Inflatie: Preturile cresc treptat
La +0,3%, cresterea preturilor in 2016 abia daca a depasit inflatia zero care a caracterizat 2015. Unsprezece dintre statele europene chiar au inregistrat deflatie anul trecut. A fost in special cazul tarilor din Europa de Est si de Sud-Est. Printre ele se numara si Romania cu o deflatie de 1,2% in 2016 si o inflatie prognozata pentru 2017 de 1.6%. Comisia Europeana prognozeaza o rata a inflatiei de 1,8% pentru 2017. Consumatorii estonieni (+2,8%) si cei britanici (+2,5%) par a fi cei mai afectati anul acesta.

Profitabilitatea spatiilor comerciale: Dezvoltarea inegala a spatiilor de retail

Pe ansamblu, profitabilitatea a crescut in UE cu aproape un procent in 2016. Pentru ca si populatia a crescut in acelasi interval de timp, profitabilitatea spatiilor a crescut cu 0,4%, ajungând la o medie de 1.17m² pe cap de locuitor. Dar valorile difera foarte mult de la o tara la alta. Austria si Olanda nu au reusit sa atinga aceleasi valori la acest capitol in 2016, comparativ cu anul precedent. Chiar si asa, aceste doua tari impreuna cu Belgia continua sa aiba cea mai mare profitabilitate pe cap de locuitor a spatiilor comerciale intre tarile UE luate in considerare de studiu. Ratele de profitabilitate au crescut in Europa Centrala si de Est pe fondul unei mai bune stari de spirit a consumatorilor si a ratelor predominant peste medie de crestere a retailului. Extinderile si deschiderile de magazine de mari dimensiuni au contribuit de asemenea la cresterea profitabilitatii spatiilor de retail in Spania si Italia. Ca si anul anterior, cele mai mari rate de profitabilitate au venit din Luxemburg, Elvetia si Norvegia, iar cele mai mici din Ucraina – care inregistreaza doar 27% din profitabilitatea Luxemburgului.
In Romania, spatiul comercial aferent unui locuitor se afla inca sub media europeana, la 0,7 m², si cu o profitabilitate de sub 2500 eur/m². „Europa navigheaza in prezent in ape tulburi“, explica Antje Hille, GfK retail expert. „Coeziunea Uniunii Europene a fost pusa la incercare de mai multe ori in 2016. Alaturi de problemele recurente – criza refugiatilor si terorismul – noile provocari au fost reprezentate de Brexit, de cresterea tendintelor nationaliste in aproape toate statele membre si de tensiunile politice din Turcia. In ciuda acestor evolutii, economia europeana s-a dovedit robusta. Consumul privat in Europa reprezinta un stimul important pentru dezvoltarea economica. Retailul a profitat, chiar daca ratele de crestere actuale au fluctuat substantial intre statele europene analizate.”

 

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentLidl Tour a implinit un an de la lansare
Articolul următorMinisterului de Finante, avertismente pentru publicitate inselatoare
Maria Hurduc
Este Business Unit Manager al Modern Buyer inca de la lansarea brandului, in 2008. Are o experienta de peste 16 ani in presa scrisa, iar in ultimii 11 ani s-a specializat pe domeniile Retail, FCMG si Horeca. Este absolvent al Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara, specializarea Tehnologia Prelucrarii Produselor Alimentare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here