Moment de cotitura pentru retailul modern. Iohannis a promulgat legea cu cel mai mare impact asupra industriei de retail din ultimii 20 de ani

0
802

„Romania Lucrului Bine Facut este tara in care orice cetatean poate deveni investitor, iar toti investitorii, indiferent de marimea capitalului investit, gasesc reguli simple si clare pentru dezvoltarea afacerilor lor, aducatoare de venituri la buget”. Declaratia face parte din programul Presedintelui Klaus Iohannis, acelasi Presedinte care le-a dat astazi investitorilor straini si romani din retail cea mai proasta veste din ultimii 20 de ani de comert modern, odata cu semnarea decretului pentru promulgarea modificarilor si completarea legii 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare.
Avizul favorabil din partea acestuia inseamna momentul zero al industriei de retail din Romania, iar efectele pe termen mediu si lung ale implementarii acestor modificari sunt extrem de complexe. Marii retaileri din Romania au facut nenumarate eforturi pentru a atraga atentia Presedintelui cu privire la faptul ca legea este o ingerinta brutala, fara precedent, cu vicii majore de constitutionalitate, menita sa rescrie regulile economiei. Fara succes insa.
Noua lege aduce cateva schimbari extrem de importante, cu impact direct asupra lanturilor de retail modern dar si asupra micilor comercianti. Iata cateva dintre ele:
– Comerciantii au obligatia ca, pentru categoriile carne, oua, legume, fructe, miere de albine, produse lactate si de panificatie, sa achizitioneze aceste produse in proportie de cel putin 51% din volumul de marfa pe raft corespunzator fiecarei categorii de produse alimentare provenite din lantul alimentar scurt, asa cum este definit in conformitate cu legislatia in vigoare. Fac exceptie de la prevederile alin. 1, comerciantii care realizeaza o cifra de afaceri anuala neta sau detin active total de pana la 2 milioane de euro, echivalent in lei. (intra in vigoare la 6 luni de la data publicarii in Monitorul Oficial)
– Pretul de achizitie al produsului alimentar cuprinde pretul de cumparare negociat intre comerciant si furnizor. (intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii in MO)
– Este intezis oricarui comerciant sa solicite facturarea/refacturarea si sa incaseze de la furnizor taxe si servicii. (intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii in MO)
– Termenul termenul de plata pentru produsele contractate si livrate se stabileste prin negocierea contractului, fara ca acesta sa depaseasca 30 de zile calendaristice. Fac exceptie produsele alimentare proaspete la care termenul de plata nu poate fi mai mare de 7 de zile calendaristice. (intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii in MO)
– Eticheta pentru carnea comercializata pe teritoriul Romaniei va cuprinde urmatoarele mentiuni: a) tara de origine a animalului ______; b) animal nascut in ţara_____________; c) animal crescut in tara____________; d) animal sacrificat in tara_____, marca de sanatate/identificare si denumirea operatorului economic; e) animal transat in tara________, marca de identificare şi denumirea operatorului economic.
Comerciantul este obligat sa afişeze vizibil sintagma «carne romaneasca», pentru carnea comercializata direct catre consumatorul final […] Produsele din carne comercializate pe piaţa interna vor cuprinde obligatoriu pe eticheta procentul de carne provenit din Romania. ((intra in vigoare la 90 de zile de la comunicarea deciziei Comisiei Europene)
– Retailerii vor avea obligatia de a organiza evenimente de promovare si vanzare a produselor alimentare romanesti cu respectarea legislatiei sanitare veterinare in vigoare. Frecventa acestor evenimente precum si orarul de functionare se va stabili prin hotararea Consilului Local. (intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii in MO)

Reactie dura din partea AMRCR

Asociatia Marilor Retele Comerciale din Romania isi exprima regretul ca azi Presedintele Romaniei, dl. Klaus Iohannis, a promulgat legea pentru modificarea si completarea Legii 321 privind comercializarea produselor alimentare. AMRCR considera ca aceasta lege este indreptata impotriva marilor retele comerciale si, in pofida celor exprimate public, nu garanteaza sprijin pentru producatorii locali sau produsele romanesti. In schimb restrange libertatea consumatorilor romani de a alege cele mai bune produse la preturi competitive.
De acum inainte, obiectivul principal al oricarui comerciant nu va mai fi satisfacerea clientului ci respectarea termenilor extrem de restrictivi impusi de lege in ceea ce priveste termenele de plata sau serviciile comerciale pentru ca altfel sanctiunea pentru nerespectarea acestora poate merge pana la inchiderea magazinelor.
Marii retaileri sunt obligati sa-si reanalizeze politicile comerciale, sa renegocieze contracte in mijlocul desfasurarii acestora, sa renunte la facilitati si servicii oferite pentru promovarea produselor locale, inclusiv cele romanesti si sa se orienteze pentru a gasi modalitati de a sustine un flux financiar imens, impus fara justificare.
Apreciem ca toate acestea se vor rasfrange asupra preturilor la raft si vor avea repecursiuni majore si asupra programelor de sustinere a producatorilor locali. Aceasta lege este de asemenea impotriva mecanismelor concurentiale si a principiilor dupa care functioneaza piata unica comunitara. Acest lucru se intampla la cateva zile dupa anuntul referitor la lansarea unor programe precum „Romania Competitiva” dar si la putin timp dupa ce in cadrul Consiliului European s-a vorbit despre intarirea Uniunii Europene, in contextul referendumului referitor la iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana.
AMRCR va continua demersurile in cadrul organismelor comunitare, pentru analizarea compatibilitatii acestei legi cu normele europene, stiut fiind deja ca la nivelul Comisiei Europene exista in desfasurare o procedura in acest sens.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here