Eurostat − Crestere anuala de 7,6% inregistrata de Romania in comertul cu amanuntul in iunie 2017

0
95

In ritm anual, in luna iunie 2017 comparativ cu luna iunie 2016, comertul cu amanuntul in România a inregistrat o crestere de 7,6%, mai mult decat dublu fata de avansul de 3,1% inregistrat atat in zona euro cat si in UE 28, arata datele furnizate pe 3 august 2017 de Oficiul European de Statistica (Eurostat), publicate de Rompres.

Cresteri mai mari decat in Romania ale comertului cu amanuntul, in ritm anual, au fost inregistrate doar in Slovenia (10,2%), Croatia (8,2%) si Slovacia (8,1%). Comertul cu amanuntul in UE 28 a fost influentat de faptul ca vanzarile de produse non-alimentare au crescut cu 3,9% in ritm anual iar vanzarile de combustibili au crescut cu 3,7% in timp ce vanzarile de alimente, bauturi si tigari au inregistrat o crestere de doar 0,2%.

In zona euro, comertul cu amanuntul a crescut cu 0,5% in luna iunie comparativ cu luna precedenta, in timp ce in Uniunea Europeana s-a inregistrat un avans de 0,4%. Comertul cu amanuntul in UE 28 a fost influentat de faptul ca, atat vanzarile de combustibili, cat si vanzarile de produse non-alimentare au crescut cu 0,6%, in timp ce vanzarile de alimente, bauturi si tigari s-au majorat cu 0,1%.

Romania s-a situat, in luna iunie 2017, comparativ cu mai 2017, pe pozitia a patra in Uniunea Europeana in ceea ce priveste ritmul de scadere a volumului comertului cu amanuntul de la o luna la alta, cu un declin de 0,4%, scaderi mai mari fiind inregistrate doar in Lituania (minus 1,7%), Letonia (minus 0,8%) si Bulgaria (minus 0,5%).
In cazul Romaniei, Institutul National de Statistica (INS) a informat ca in luna iunie 2017 fata de iunie 2016, cifra de afaceri pentru comertul cu amanuntul, ca serie bruta, a inregistrat un salt de 7,3%, iar ca serie ajustata de 6,5%.

De asemenea, in comparatie cu luna mai din acest an, in iunie 2017, volumul cifrei de afaceri pentru comertul cu amanuntul (cu exceptia comertului cu autovehicule si motociclete), a scazut, ca serie bruta, cu 1,5%, din cauza vanzarilor mici de produse alimentare, bauturi si tutun (-2,8%) si de produse nealimentare (-1,5%). Comertul cu amanuntul s-a diminuat in iunie fata de mai, anul curent, si ca serie ajustata, cu 0,4%, ca urmare a scaderii vanzarilor de produse alimentare, bauturi si tutun (-1,7%) si vanzarilor de produse nealimentare (-0,3%).